Art.7 Pentru aplicarea unor tarife diferențiate, teritoriul Municipiului Timișoara se împarte în zone tarifare conform prevederilor Anexei 3 „Definire Zone Tarifare” și Anexei 4 „Tarife Aplicabile pe Zone Tarifare”. Lista străzilor pe care se va aplica sistemul de taxare este prezentată în Anexa 2.
Art.8 (1) Perimetrele în care se aplica acest sistem sunt împărțite în 4 zone tarifare, respectiv zona verde – 0, zona roșie – I, zona galbenă – II şi zona albastră – III. Planul de zonificare tarifară este prezentat în Anexa 6.
(2) Zonarea tarifară si modificarea planului de zonificare și a planului de reglementare al staționarilor în interiorul zonei tarifare se va face doar cu aprobarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara.
(3) În perimetrul sistemului de parcare se poate stabili ca pe anumite străzi/parcări să fie introdusă o taxare progresivă, la intervale orare, în funcție de durata ocupării unui loc de parcare din acea stradă/parcare, locațiile în care se aplică taxarea progresivă fiind prevăzute în Anexa nr. 3 și Anexa nr. 5.
(4) Prin grija operatorului, străzile/parcările pe care s-a stabilit taxarea progresivă a staţionării, respectiv modalitatea de taxare raportate la intervalul orar de staționare, vor fi semnalizate corespunzător prin intermediul unor tăblițe adiționale.
(5) În perimetrul sistemului de parcare este interzisă parcarea autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată peste 3,5 tone și a vehiculelor destinate transportului de persoane cu un număr de locuri pe scaune mai mare de 9 locuri inclusiv al șoferului, operatorul sistemului de parcare nu va elibera abonamente acestor tipuri de autovehicule.